1. ORGANIZATORUL
Concursul este organizat de S.C. SET-CORPORATION S.R.L., societatea care deține brandul MESOPOTAMIA, cu sediul în comuna Șcheia, str. Poligonului, nr. 21, județul Suceava denumită în continuare „Organizator”, prin intermediul platformei Instagram.
2. DURATA CONCURSULUI
Concursul se desfășoară începând cu data postării acestuia pe pagina oficială de Instagram @mesopotamia.ro și până la data de 22 Decembrie 2025, ora 23:59. Extragerea și anunțarea câștigătorilor vor avea loc pe 23 Decembrie 2025.
3. MECANISMUL CONCURSULUI
Pentru a fi înscris valid în concurs, participantul trebuie să îndeplinească cumulativ următorii pași:
• Să dea Like postării oficiale de concurs.
• Să urmărească (Follow) contul de Instagram @mesopotamia.ro.
• Să distribuie (Share) postarea pe Story-ul personal cu tag (etichetă) către pagina @mesopotamia.ro.
Notă: Contul participantului trebuie să fie PUBLIC pe durata concursului pentru a permite verificarea distribuirii pe Story.
4. CONDIȚII DE PARTICIPARE
Poate participa la Campania promoțională orice persoană fizică, indiferent de vârstă, care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
• deține un cont personal și public de Instagram, activ pe toată durata campaniei;
• respectă integral mecanismul de participare prevăzut în prezentul Regulament.
În cazul în care câștigătorul este minor, validarea și ridicarea premiului se vor face exclusiv prin intermediul reprezentantului legal (părinte sau tutore), pe baza unui document de identitate valabil și, după caz, a documentelor care atestă calitatea de reprezentant legal.
Participarea minorilor implică acceptarea prezentului Regulament de către reprezentantul legal al acestora.
5. PREMIILE ȘI CONDIȚIILE DE REVENDICARE
• Premii acordate: Se vor acorda 20 de vouchere, fiecare în valoare de 200 Lei.
• Valoarea totală a premiilor: 4.000 Lei.
• Utilizare: Voucherele pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse din meniul Mesopotamia.
• RIDICAREA PREMIULUI (Condiție Esențială): Câștigătorii validați trebuie să ridice voucherul în format fizic personal (sau prin împuternicit) din una dintre locațiile fizice Mesopotamia (Meso) de pe teritoriul României. Organizatorul NU trimite voucherele prin curier, poștă sau în format electronic.
• Premiul nu poate fi preschimbat în bani, este netransmisibil și poate fi utilizat o singură dată.
6. PUBLICITATEA ȘI DISPONIBILITATEA REGULAMENTULUI
Regulamentul Oficial complet este disponibil gratuit oricărui solicitant, fiindpublicat pe pagina web oficială a organizatorului, la adresa https://www.mesopotamia.ro/, pe toată durata campaniei promoționale.
7. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORILOR ȘI VALIDAREA
• Extragerea se va face aleatoriu (folosind un soft specializat tip AppSorteos/Random.org) pe data de 23.12.2025.
• Se vor extrage 20 de câștigători titulari și 5 rezerve.
• Un participant desemnat câștigător poate fi invalidat în următoarele situații:
➢ nu îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în Regulament;
➢ contul de Instagram este privat, inactiv, fals sau creat exclusiv pentru participarea la concurs;
➢ nu poate face dovada îndeplinirii tuturor pașilor din mecanismul concursului;
➢ nu răspunde mesajului de validare în termen de 48 de ore de la anunțare.
• Numele câștigătorilor, precum și premiile acordate, vor fi făcute publice pe paginile de social media ale organizatorului după validare.
• Voucherele au valabilitate până la data 31.03.2026 de la data acordării, termen după care devin nule de drept.
• Premiul se consideră acordat la momentul ridicării fizice a voucherului de către câștigător sau împuternicitul acestuia.
8. LIMITAREA RĂSPUNDERII ȘI FORȚA MAJORĂ
8.1. Organizatorul nu va avea nicio răspundere și nu va putea fi implicat în niciun litigiu legat de detinerea sau de proprietatea asupra conturilor de Instagram ale Participanților, nici în ceea ce privește eventualele cheltuieli suplimentare suportate.
8.2. Forța majoră, așa cum este definită de legea română (un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil), exonerează organizatorul de răspundere. În caz de război, revoltă, atac terorist, pandemii, decizii oficiale sau alte cazuri imprevizibile, niciuna dintre părți nu este obligată să respecte obligațiile din acest regulament pe durata stării de urgență/alertă.
9. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (GDPR)
Prin participare, participanții sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal strict în scopul desemnării câștigătorilor.
Organizatorul, în calitate de operator de date, asigură participanților drepturile prevăzute de legislația GDPR (dreptul de informare, acces, rectificare, ștergere, etc.).
10. LITIGII ȘI CLAUZE FINALE
Acest concurs nu este sponsorizat, administrat sau asociat direct cu Instagram/Meta.
Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la concurs se vor soluționa pe cale amiabilă. În cazul în care soluționarea amiabilă nu este posibilă, litigiile vor fi deduse spre soluționare instanțelor judecătorești competente din județul Suceava.